Matthew 24:23-35

Isus vorbește despre revenirea Sa

(Mc. 13:21-31; Lc. 17:23-37; 21:25-33)

23Dacă cineva vă va spune atunci: „Iată, Cristosul este aici!“sau „Aici este!“, să nu-l credeți. 24Căci se vor ridica cristoși falși și profeți falși și vor face semne mari și minuni, pentru a-i duce în rătăcire, dacă este posibil, chiar și pe cei aleși. 25Iată că v-am spus mai dinainte! 26Așadar, dacă vă vor spune: „Iată, este în deșert!“, să nu vă duceți; sau: „Iată-L în cămăruțe!“, să nu credeți! 27Căci așa cum iese fulgerul din est și se vede până în vest, tot așa va fi venirea Fiului Omului. 28Oriunde va fi cadavrul, acolo se vor aduna și vulturii.

29Imediat după necazul acelor zile,

„soarele se va întuneca,
luna nu-și va mai da lumina,
stelele vor cădea din cer
și puterile cerurilor vor fi clătinate“ .
30Și atunci se va arăta în cer semnul Fiului Omului. Atunci toate semințiile pământului se vor jeli și-L vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu putere și mare glorie. 31El Își va trimite îngerii cu trâmbița cea răsunătoare, iar ei îi vor aduna pe aleșii Lui din cele patru direcții, de la o margine a cerurilor până la cealaltă.

32Învățați de la smochin pilda lui: când mlădița lui devine deja fragedă și dă frunze, știți că vara este aproape. 33Tot așa și voi, când vedeți toate aceste lucruri, să știți că El este aproape, este chiar la uși. 34Adevărat vă spun că nu va trece această generație până când nu se vor întâmpla toate aceste lucruri. 35Cerul și pământul vor trece, însă cuvintele Mele nicidecum nu vor trece!

Copyright information for RonNTR